MEDIATORUL ȘI ROLUL SĂU

Se pare că originea cuvântului “mediator” se află în limba latină târzie, în jurul anului 1300 -   mediatorem - "cel care mediază", respectiv  mediatus -  "a interveni, a media," de asemenea "a fi sau a împărți la mijloc" sau medius - "de mijloc". Inițial, termenul se referea la Hristos, care,  în teologia creștină "mediază" între Dumnezeu și om.

Termenul, însemnând "cel care intervine între două părți aflate în dispută", este atestat deci prima dată în secolul al XIV-lea. Definiția mediatorului privește deci o persoană care intervine între două părți care sunt în contradicție, cu scopul de a le împaca. Cuvântul nu se găsește în Vechiul Testament, dar ideea se regăsește în Noul Testament, în cuvântul "arbitru". Acest cuvânt este folosit în Noul Testament pentru a desemna pur și simplu un mijlocitor, un ambasador, o persoană care acționează ca un mediu de comunicare între două părți. În acest sens, Moise este numit “mediator în Galia”.

Îl regăsim peste secole în diverse contexte, însă care este definiția modernă a mediatorului? Un mediator este un profesionist care rezolvă sau contribuie la rezolvarea conflictelor.

Definiția dată de lege în România este strâns legată de definiția medierii: “medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.”

Deci mediatorul român este un specialist autorizat pentru a desfășura o astfel de activitate, după ce a parcurs un curs de formare în aceasta profesie și sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții de studii, capacitate de exercițiu, reputație și cazier, vechime în muncă sau stare de sănătate. Mediatorii autorizați și activi pot fi regăsiți în Tabloul Mediatorilor Autorizați actualizat și publicat pe pagina web a Consiliului de Mediere, dar și în baza demersurilor pe care aceștia le fac sub diferite forme permise de lege pentru a-și face cunoscute activitatea și serviciile – broșuri, panouri în instanțe, pagini web, pagini de Facebook, publicarea profilului pe diverse site-uri de specialitate etc. Sursa oficială și autorizată rămâne, măcar pentru verificarea status-ului unor anumiți mediatori, Tabloul arătat mai sus. Mediatorii provin dintr-o gamă largă de medii. Calitatea de mediator nu presupune o anumită specializare, respectiv studii juridice, de exemplu, ci doar studii superioare, pentru că medierea nu este o activitate de natură juridică. Veți întâlni mediatori juriști, dar și medici, economiști, psihologi, ingineri, etc.

Mediatorii oferă o alternativă de soluționare a litigiilor, o metodă amiabilă de rezolvare a unei game largi de dezacorduri.

Procedura clasică, fără referire la cea presupusă de obligativitatea legală a informării privind avantajele medierii, presupune că un mediator este contactat atunci când ambele părți implicate într-o neînțelegere sunt de acord că vor să evite instanța de judecată, dar au nevoie de un terț independent pentru a le ajuta să rezolve problema. Ambele părți semnează un contract scris cu mediatorul, prin care se angajează la o anumită conduită în cadrul procedurii, stabilesc mandatul mediatorului, cu indicarea conflictului pe care doresc să-l rezove cu ajutorul său, se angajează să îi achite un anumit onorariu pentru serviciile sale și să îi respecte rolul de “conducător al procesului”, stabilesc drepturile și obligațiile tuturor celor implicați, se angajează să respecte confidențialitatea procedurii și să o finalizeze prin semnarea unui proces-verbal de închidere a medierii etc.

Mediatorul programează o primă întâlnire, într-un loc neutru, de obicei biroul său, și determină cine ar trebui să participe. O serie de întâlniri (sau doar una) se desfășoară pentru a discuta despre dorințele și interesele părților, despre opțiunile pe care acestea le iau în calcul, despre rezultatul final dorit de ele, în așa fel încât, pas cu pas, să se ajungă la negocierea unui acord al acestora, numit acord de mediere. Rolul mediatorului este acela de a le ajuta să își mențină concentrarea asupra acestor probleme pe întregul parcurs al  procedurii.

Mediatorul, în acord cu părțile, trebuie să stabilească regulile de bază ale discuției înainte de a începe procesul de mediere propriu-zis. Acestea sunt deosebit de importante, deoarece stabilesc și identifică comportamentele așteptate ale tuturor părților. Regulile de bază dau tonul pentru o conversație productivă și creează premisele rezolvării conflictului.

Tehnica și abordarea mediatorilor, precum și a aceluiași mediator, variază de la caz la caz. În general, medierea începe cu o ședință comună, cu toate părțile prezente pentru a discuta problemele față în față. Mediatorul va putea organiza apoi sesiuni separate private cu fiecare parte, vorbind mai în detaliu cu privire la pozițiile fiecăreia. Mediatorul nu va dezvălui informațiile obținute în sesiunile private. Ceea ce se comunică către cealaltă parte depinde de dorința părții cu care s-a făcut sesiunea privată și de regulile de confidențialitate care au fost stabilite în prealabil de către toate părțile.

Mediatorul va folosi sesiunile private pentru schimbul de mesaje între părți, în condițiile agreate cu acestea, pentru clarificările de poziție, pentru a transmite întrebări și propuneri pentru fiecare parte. Mediatorul folosește, de asemenea, sesiunile private pentru a facilita negocierile, prin transmiterea de oferte și contraoferte între părți. De-a lungul acestui proces, mediatorul trebuie să mențină confidențialitatea și neutralitatea, să se abțină de la a da sfaturi și să se concentreze exclusiv în privința facilitării comunicării.

Rolul principal al mediatorului este de a media dintr-o poziție de imparțialitate, neavând un interes propriu în rezultatul conflictului dintre părți. Mediatorii nu au o miză în rezultatul medierii.  Ca urmare, părțile pot fi sigure că, atunci când se alege un mediator, imparțialitatea va fi asigurată.

O altă latură importantă a rolului mediatorului este de a asculta activ și de a ajuta părțile să identifice cauzele profunde ale conflictului și modul în care ar dori să îl rezolve sau să îl gestioneze. Acordurile și rezultatele sunt însă decise exclusiv de către părți.

Mediatorul împarte cu părțile responsabilitatea privind protejarea și păstrarea confidențialității procesului. Această obligație constituie un principiu fundamental al procedurii și nu are limită în timp. Mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele sau cu actele de care a luat cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere. În cauzele penale el poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă a părţilor şi, dacă este cazul, a celorlalte persoane interesate.

Mediatorul nu acționează ca reprezentant sau avocat al vreuneia dintre părți. El este un profesionist independent angajat în procesul de rezolvare a problemei acestora. Mediatorul lucrează cu părțile pentru a găsi soluții la această problemă, dar lucrează în egală măsură cu și pentru ambele părți.

Mediatorul este ales de părți pentru a acționa ca un facilitator neutru, pentru a le ajuta și ghida în obținerea unei rezoluții. Mediatorul lucrează pentru a direcționa fiecare parte să se concentreze pe problemele critice ale cauzei, astfel încât acestea să poată crea opțiuni pentru rezolvare. Mediatorul nu va decide cine are sau nu dreptate în dispută. Mediatorul nu va obliga părțile să ajungă la un acord. Mediatorul nu va da sfaturi părților cu privire la cea mai bună alegere în direcția rezolvării. De asemenea,  mediatorul nu va oferi evaluări ale cazului. Rolul mediatorului este acela de a rămâne obiectiv în vizualizarea situației de fapt și de a facilita dialogul.

Rolul mediatorului este de a reduce obstacolele de comunicare, de a ajuta la identificarea problemelor, explorarea alternativelor și de a facilita acordul voluntar privind soluționarea conflictului. În final, însă, autoritatea de decizie aparține exclusiv părților.

Sarcina mediatorului este de a ajuta părțile să ajungă la propria lor rezoluție. Mediatorul nu poate negocia în numele participanților, nu le poate da sfaturi juridice, însă va încuraja părțile să consulte cu un avocat la alegere în timpul medierii, dacă va fi nevoie de opinii de specialitate.

Deciziile din timpul medierii urmează să fie luate de către participanți. Mediatorul este responsabil pentru asistarea acestora, în vederea luării deciziilor în mod voluntar și în deplină cunoștință de cauză, protejând în același timp dreptul lor de a auto-determinare.

Mediatorul nu poate constrânge sau influența participanții să ia o decizie sau să participe la o mediere, dacă aceșia nu doresc. În cazul în care, din orice motiv, o parte nu este în măsură să-și exercite în mod liber dreptul de auto-determinare, mediatorul trebuie să anuleze sau să amâne medierea.

Mediatorul trebuie să promoveze conștientizarea intereselor persoanelor care nu sunt reprezentate la mediere, dar care ar putea fi afectate de acordurile actuale sau potențiale ale participanților. De exemplu, interesele copiilor, bunicilor sau ale altor persoane pot fi afectate de acordurile încheiate în domeniul medierii. Cu toate acestea, mediatorul trebuie să respecte în continuare dreptul părților prezente de a lua propriile decizii.

Dacă mediatorul consideră că o parte nu înțelege sau aprecia modul în care un acord poate afecta în mod negativ drepturile sau obligațiile legale, mediatorul trebuie să informeze partea asupra dreptului său de a solicita consiliere juridică independentă.

Mediatorul nu poate oferi opinii personale sau profesionale destinate a constrânge părțile să decidă în conflictul lor sau a conduce spre o anume rezoluție. Mediatorul nu poate oferi o opinie personală sau profesională cu privire la modul în care instanța de judecată ar putea rezolva litigiul.

Mediatorul trebuie să-și mențină imparțialitatea pe parcursul medierii. Imparțialitatea înseamnă lipsa oricărui favoritism sau a părtinirii în cuvânt sau acțiune și presupune angajamentul de a ajuta toate părțile și nu o singură persoană. Mediatorul trebuie să fie răbdător, empatic, demn și politicos în timpul medierii. El trebuie să promoveze respectul reciproc între participanții la mediere pe tot parcursul procesului și să încurajeze participanții să se comporte într-o manieră non-contradictorie și cooperantă.

Mediatorul trebuie să se abțină de la a media o problemă care prezintă un conflict clar de interese. Un conflict de interese apare atunci când o anumită relație între mediator și participanții sau obiectul litigiului compromite sau pare să compromită imparțialitatea mediatorului.

În cazul în care părțile ajung la un acord, mediatorul poate lucra cu acestea la elaborarea termenilor și condițiilor înțelegerii lor. Acest lucru prespune redactarea acordului, în termenii doriți și agreați de părți, eventual formulați într-o manieră ușor mai formalistă, dacă este cazul. Mediatorul ar trebui să țină cont de condițiile de formă pe care anumite tipuri de acorduri de mediere trebuie să le îndeplinească, punându-le în vedere acest lucru părților, în cazul în care acestea nu beneficiază de consiliere juridică în cadrul medierii. În unele cazuri, rolul mediatorului ar putea continua după medierea programată, prin oferirea sprijinului în parcurgerea eventualelor formalități ulterioare  în legătură cu acordul de mediere, respectiv autentificarea notarială sau încuviințarea acestuia de către instanță. În anumite cazuri, prevăzute de lege, el trebuie să transmită către instanța de judecată acordul de mediere și procesul-verbal de închidere a medierii. De-a lungul acestui proces, normele de confidențialitate vor rămâne în vigoare. De asemenea, mediatorul nu poate fi chemat să depună mărturie cu privire la ceea ce s-a spus pe durata medierii.

Pentru a concluziona, rolul mediatorului este de a face orice și tot ce este necesar pentru a ajuta părțile să ajungă la un acord. În atingerea acestui scop, mediatorul poate juca oricare sau toate dintre următoarele roluri:

1. Organizator

Mediatorul poate ajuta în contactarea celeilalte părți  în vederea  unei  întâlniri introductive, de informare a ambelor părți cu privire la procedura medierii, făcând ceea ce se numește pre-mediere.

2. Educator

Mediatorul educă părțile cu privire la procesul de mediere, ca alternativă amiabilă de soluționare a conflictelor, asupra modalității de desfășurare a acesteia, a drepturilor și obligațiilor părților, a regulilor procedurii, a beneficiilor sale, a efectelor juridice ale unui eventual acord de mediere etc.

     3. Facilitator în comunicare

Mediatorul încearcă să se asigure că fiecare parte este pe deplin auzită în procesul de mediere, altfel spus că părțile reușesc să facă acel schimb de informații, opinii și dorințe, esențial pentru ajungerea la un acord, în deplin echilibru.

4. "Translator"

Atunci când este necesar, mediatorul poate ajuta prin reformularea sau reîncadrarea comunicării, astfel încât mesajele transmise reciproc de părți să fie mai bine înțelese și primite.

     5. Factor de sondare  și decantare

Mediatorul sondează problemele și ajută la clarificarea lor,  pentru a se asigura că participanții au o înțelegere deplină a tuturor aspectelor.

6. Consilier și conducător al  procesului de mediere

Mediatorul are sarcina de a sugera și alege procedurile și tehnicile menite a duce la progrese în cadrul discuțiilor, care pot include organizarea de sesiuni separate, consultarea cu un consilier juridic extern și consultări cu experți de diferite specializări.

      7. Avocat al diavolului

Mediatorul poate juca uneori sarcina de „avocat al diavolului” (a se intrepreta sub rezerva exprimării figurate) cu una sau ambele părți, cu privire la caracterul practic al soluțiilor pe care acestea le au în vedere sau cu privire la măsura în care anumite opțiuni sunt în concordanță cu obiectivele declarate ale participanților, respectiv cu interesele și intențiile pozitive ale acestora. Altfel spus, acest rol se circumscrie aceluia de facilitator menit să păstreze permanent echilibrul între părți, în așa fel încât rezultatul medierii să nu prejudicieze niciun dintre părți.

8. Catalizator

Prin oferirea unor opțiuni de luat în calcul, relevarea unor noi perspective și oferirea unor puncte de referință pentru analiză, mediatorul servește ca un stimulent pentru ca părțile să poată ajunge la un acord.

9. Persoană responsabilă cu detaliile

Mediatorul gestionează și ține evidența tuturor informațiilor necesare,  redactează acordul părților și poate ajuta părțile să îl pună în aplicare.

Rolul mediatorului nu este simplu, deși mulți îl pot considera astfel. E nevoie de multă răbdare, empatie, capacitate de raportare la diferite tipuri umane, cu diferite grade de înțelegere, e nevoie de perseverență, rezistență fizică și psihică, abilități sociale și psihologice. Însă este una dintre profesiile pe care, dacă ai apucat să o practici, nu ai cum să nu o iubești, lucru care face totul să pară mai ușor. În prezent, în România, mediatorul are de luptat mult cu prejudecățile, cu inducerea unei false perspective asupra acestei profesii, cu lipsa de respect a multor persoane, începând de la cei care îi calcă pragul ca și „clienți la informare” și continuând, mult mai grav, cu diverșii profesioniși în drept. Nu se poate generaliza o astfel de situație, însă ea există și nu poate fi nici ignorată. Rămîne să ne caștigăm prin rezultate, seriozitate și profesionalism locul pe care îl merităm, între celelalte profesii liberale, la fel de nobile și de frumoase. Cei dintre noi care vor reuși să reziste, cei dintre noi care vor apuca să practice, în mod real. De dorit ne dorim toți, din tot sufletul.

Irina COMEAGĂ - Mediator sector 1

SEDINȚA OBLIGATORIE DE INFORMARE PRIVIND AVANTAJELE MEDIERII

Am auzit frecvent din partea clienților mei, dar și din partea unor persoane care au oarecum tangență cu domeniul juridic, exprimări de tipul acesteia: “Am un proces cu X… Am înțeles că trebuie să fac medierea...”

Care este de fapt realitatea? Medierea este și rămâne o procedură amiabilă, dar facultativă de rezolvare a anumitor conflicte. Ea nu poate fi obligatorie prin însăși natura ei, precum și prin prisma a două dintre principiile fundamentale care o guvernează: caracterul voluntar și auto-determinarea. 

Din 2013, persoanele fizice și juridice sunt obligate să participe la o ședinta de informare privind medierea înainte de a ajunge în fața instanței de judecată, în situația în care litigiul pe care intenționează să îl deducă judecății se încadrează într-una dintre categoriile ce vor fi arătate mai jos.

Deci, nu sunteți și nu puteți fi obligați să participați la mediere, ci doar la așa-numita informare privind avantajele medierii. Și nu în orice situație, ci doar în cele în care litigiul dumneavoastră se încadreză într-una dintre categoriile enumerate de art. 60 indice 1 din Legea 192/2006, cu completările și modificările ulterioare. Iată aceste cazuri:

ART.60^1

(1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:

a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;

     b) în materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la art. 64;

    c) în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

   d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

    e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

    f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 - 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 - 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Ultimele două excepții de la litera f) se referă la procedura ordonanței de plată și la cea a cererilor de valoare redusă. Nu intrăm în detalii juridice, însă în aceste cazuri informarea nu mai este obligatorie. 

Faptul că legea prevede obligativitatea informării doar în cazurile enumerate mai sus nu înseamnă că nu există posibilitatea ca medierea să funcționeze și în alte situații decât cele descrise, dimpotrivă. Doar că în acele cazuri, informarea va fi făcută exclusiv la dorința părților, nu ca obligație legală. Vom trata însă acest subiect cu o altă ocazie.

Ce este deci informarea? O scurtă ședință… informativă. Termenul are sonorități de tristă amintire, ce-i drept, însă aceasta este esența acestei ședințe – ea are scopul de a aduce la cunoștința celor implicați într-un conflict posibilitatea (la care pot apela sau nu) de a-l rezolva amiabil, prin mediere. Se comunică participanților informații legate de definirea și specificul medierii, de principiile sale, de reglementările legale care o guvernează, de avantajele sale în raport cu procedura contencioasă (instanța de judecată), dar și de limitele sale în anumite situații, de rolul mediatorului, respectiv de ceea ce poate face și ce nu poate face acesta în cadrul procedurii de mediere, de regulile de desfășurare a medierii, de modalitățile în care se poate finaliza aceasta, de efectele juridice ale acordului de mediere, de eventualele proceduri ulterioare la care trebuie supus acordul de mediere, atunci când aceste proceduri sunt obligatorii prin lege, dar și  când sunt lăsate la latitudinea părților ș.a.m.d. Enumerarea nu este limitativă, pentru că pot fi atinse și alte aspecte, participanții pot adresa întrebări mediatorului, pot fi atinse și aspecte concrete ale avantajelor medierii în cazul lor anume etc. Recomandabil este ca în cadrul ședinței de informare să se aducă în discuție variantele concrete de rezolvare a conflictului părților și mai putin generalitățile legate de mediere, fără a fi trecute cu vedere însă nici acestea. Deci informarea nu se limitează la avantajele medierii, ci ar trebui să cuprindă toate acele informații relevante care pot ajuta părțile să aprecieze în mod rezonabil și pertinent daca medierea poate fi o soluție în cazul lor. Aceasta decizie este una liberă, dar se dorește a fi și informată, pentru că există încă multe necunoscute legate de mediere pentru toată lumea, există, de asemenea, multe idei preconcepute, după cum am arătat într-un articol precedent, există multă rezistență din partea altor factori implicați în procesul de justiție. Cam acestea ar fi de spus despre conținutul informării.

Să trecem la următorul aspect, anume modalitatea în care se poate face dovada parcurgerii ei, în fața instanței.

Îndeplinirea acestei obligații trebuie dovedită fie printr-un certificat de informare, fie printr-un proces verbal, ambele eliberate de mediator. Informarea nu se poate face doar pentru una dintre părți, deși reclamantul este cel ținut de lege să facă dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile obligatorii. Justificarea la nivel logic, dincolo de cea legală, este dată de faptul că medierea presupune acceptul tuturor părților implicate, ca atare informarea unei singure părți nu va putea avea niciodată finalitatea acceptării medierii, pentru că nu toate părțile vor afla informațiile necesare pentru a lua o decizie în acest sens. Trebuie create măcar la nivel ipotetic premisele unei medieri, altfel informarea este golită de sens.

Informarea unei singure parti este posibilă (în sensul unei consultații gratuite în cadrul căreia acestei părți, de regulă viitorul reclamant, i se explică "în avans" ce presupune medierea), însă nu se elibereaza un proces verbal în acest sens, legea prevăzînd că "dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei." De aici rezultă clar condițiile în care se poate elibera procesul-verbal, respectiv doar dacă cealaltă parte, deși fusese înștiințată, nu se prezintă.

Plecând de la premisa de mai sus, reclamantul trebuie să facă toate demersurile de a aduce partea adversa în fața mediatorului. Îl va putea mandata pe acesta din urmă să transmită invitația. În practică, este posibil (și permis de lege) ca mediatorii să refuze acele cazuri în care solicitantul insistă să facă pe cont propriu convocarea la informare. În primul rând, mediatorul nu are posibilitatea de a verifica buna credință a celui care solicită informarea obligatorie. Sunt multe situații în care acesta se eschivează de la obligația invitării, inducîndu-l în eroare pe mediator. Dincolo de scopul de “informare”, această ședință (cu toate părțile prezente) are ca obiectiv nu doar pe acela de a avea justițiabili informați, ci mai ales de a avea justițiabili mediați, care nu mai ajung cu conflictul lor în instanță. Scopul acestei prevederi legale este crearea premiselor ca părțile să ramană în mediere, chiar dacă acest lucru depinde exclusiv de voința lor. Legiuitorul nu a gândit o procedură administrativă inutilă, prin care să îngreuneze actul de justiție, ci a oferit o unealtă cetățenilor, dar și mediatorului. Acesta trebuie să depună toate eforturile, utilizând toate mijloacele legale, pentru a aduce părțile la masa negocierilor, a încheia un contract de mediere și a finaliza procedura prin semnarea unui acord care să rezolve conflictul în tot sau în parte.

Legea a suferit modificări, în sensul în care există și alte categorii de profesioniști abilitați a face informarea, eliberând un document în acest sens. Nu mă voi referi însă la acele categorii, pentru ca motivația introducerii acestei noi prevederi nu a avut nimic de a face cu interesele justițiabililor, ci ale categoriilor respective de profesioniști. De asemenea, consider de interes pentru cei care ar citi, eventual, articolul meu, informațiile legate despre aceasta procedură îndeplinită cu ajutorul unui mediator, pentru că de accea se numește informare privind avantajele medierii.

Certificatul de informare se eliberează doar dacă toate părțile implicate în conflictul respectiv au participat la ședința de informare, împreună sau separat, pentru că poate exista și această posibilitate în situații motivate. Certificat de informare se eliberează și dacă una dintre părți, deși a fost informată, refuză să semneze certificatul de informare, din anumite motive. Fiecare parte prezentă primește un exemplar original, iar un alt original rămâne în arhiva profesională a mediatorului. Acest certificat de informare, în copie certificată sau în original, va fi atașat de către reclamant cererii de chemare în judecată sau se va depune la dosar până la termenul pus în vedere de instanță în acest scop.

Dacă cel puțin una dintre părți nu participă la informare (refuză în scris, nu răspunde invitației sau nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare) sau se retrage înainte de finalizarea informării, mediatorul va elibera un proces-verbal (nu proces-verbal de informare!!) care va atesta această situație, într-un număr de exemplare originale corespunzător părților participante, plus unul pentru arhiva profesională a mediatorului. Acest proces-verbal are rolul de a arăta buna credință a solicitantului procedurii și demersurile făcute de acesta în scopul îndeplinirii procedurii prealabile, precum și motivul pentru care informarea nu a putut avea loc sau nu s-a finalizat. Pentru că informarea în sensul impus de lege nu are loc dacă nu sunt prezenți toți cei implicați, după cum am arătat. Sigur că întâlnirea cu mediatorul poate fi o bună ocazie pentru a afla mai multe despre mediere și niciun mediator nu va refuza să ofere toate informațiile solicitate de cei care sunt prezenți, însă procedura nu va fi considerată îndeplinită în sensul cerut de lege datorita lipsei de finalitate cauzată de absența celor care au decis să nu participe. Acest proces-verbal va fi folosit în același mod descris mai sus în cazul certificatului de informare.

Pentru a declanșa procedura obligatorie de informare, mediatorul va furniza solicitantului (de regulă reclamantul sau cel interesat a demara o cale de rezolvare a conflictului, așa cum am arătat) o cerere de deschidere a procedurii. Aceasta cerere va fi completată cu următoarele date: numele și prenumele părții care face solicitarea, cu toate datele de identificare și adresa completă, număr de telefon, adresă de e-mail etc.; numele și prenumele părții/părților cu care acesta se află în conflict, adresele complete și numerele de telefon, eventuale alte date de contact – e-mailuri, numere de fax etc., obiectul conflictului descris succint, dar suficient de clar pentru a fi înțeles de către cel căruia i se va transmite invitația,  valoarea pretențiilor (în cazul pretențiilor în bani), numărul dosarului și instanța (dacă acel conflict a fost deja dedus judecății). Cererea adresată mediatorului va conține și o prevedere expresă din care să rezulte mandatarea sa pentru invitarea părții adverse la informare, în cazul în care se optează pentru această variantă.

În baza acestei cereri, mediatorul și solicitantul vor semna un contract de prestări servicii, numit uneori contract de pre-mediere sau de pregătire a medierii. Acest contract reprezintă baza legală a emiterii facturii și chitanței prin care mediatorul va încasa de la solicitant contravaloarea costurilor convocării, pe care legea îi permite să le recupereze. Pentru că, dacă ședința de informare privind medierea și eliberarea documentului care o atestă sunt gratuite, nu i se poate pretinde mediatorului să achite din propriul buzunar costul consumabilelor folosite pentru redactarea și imprimarea invitației, al telefonului, al serviciilor poștale sau de curierat, al energiei electrice etc. Costurile trebuie să fie rezonabile, însă pot diferi de la un mediator la altul, în raport cu propria modalitate de realizare a acestei convocări. „Inflația” de mediatori, precum și faptul că există și alte profesii abilitate să facă informarea, au dus la scăderea acestor costuri la nivel de ansamblu, pentru că fiecare mediator a căutat diverse căi de reducere a costurilor în vederea sporirii competitivității “pe piață”. Acest lucru are un impact negativ asupra imaginii medierii și mediatorilor, însă nu poate fi controlat, momentan, pentru că prioritar pentru orice profesionist este să își poată face meseria. Costul poate constitui un criteriu de alegere a mediatorului, însă ar fi de dorit să nu fie singurul, din același rațiuni pentru care orice profesionist este selectat mai ales pe criterii de competență și reputație profesională. În cazul mediatorului, primează ca și criteriu de alegere încrederea pe care este capabil să o inducă solicitantului, pentru că medierea are la bază mai ales această încredere în mediator, ca terț apt să faciliteze ajungerea la o soluție agreată și convenabilă ambelor părți.

Dacă solicitantul se prezintă personal la mediator, va avea asupra sa un document de identitate valabil. Dacă se prezintă avocatul, acesta ar trebui să-i prezinte mediatorului legitimația de avocat sau un document de identitate valabil, împuternicirea avocațiala întocmită conform rigorilor profesiei de avocat (numele clientului, numărul contractului de asistență juridică, cuprinsul și întinderea mandatului de reprezentare, preferabil cu mențiunea explicită a reprezentării în cadrul procedurii de informare / mediere). 

Termenul la care se stabilește data ședinței de informare, la momentul când solictantul adresează cererea către mediator, trebuie să țină cont, pe lângă termenul impus de lege (15 zile pentru finalizarea informării, calculate de la data adresării cererii către mediator), de intervalul pertinent în care invitația ajunge la destinatar, iar acesta poate formula un punct de vedere privind participarea sa. Ca atare, un termen de o saptamană pare rezonabil, avand în vedere că destinatarul poate să nu fie găsit la domiciliu la prima încercare de livrare. Iar Poșta Română nu face o nouă încercare, ci lasă un aviz în cutie poștală, iar cel înștiințat trebuie să meargă să ridice personal plicul. De aceea, mai ales în situațiile în care numărul de telefon al destinatarului este cunoscut, soluția livrării invitației prin curier pare o variantă mai sigură. Desigur însă că presupune un cost ceva mai mare.

În baza tuturor informațiilor comunicate de solicitant mediatorului, acesta va redacta o invitație, care va conține, pe lângă data convenită de acesta cu solicitantul pentru ședința de informare și locul unde se va desfășura ședința de informare, datele celui care a solicitat declanșarea procedurii și invitarea la informare, obiectul conflictului din perspectiva acestuia, precum și eventualele pretenții, datele complete de contact ale mediatorului, precum și informații legate de dosar și instanță, dacă există un litigiu pe rol cu același obiect. 

Pentru a facilita un eventual răspuns scris al celui invitat cu privire la invitația transmisă, mediatorul poate furniza în același plic cu invitația un formular de răspuns, pe care cel invitat are posibilitatea de a bifa opțiunea sa cu privire la participarea la informare sau chiar de a solicita reprogramarea, dacă data propusă nu îi este convenabilă, din rațiuni obiective. La cererea sa, mediatorul poate reprograma ședința, însă doar în acord cu programul biroului său, precum și cu cel al solicitantului. Legea impune ca informarea să fie finalizată în termen de 15 zile, tocmai pentru a nu încuraja folosirea acestei situații ca pe o modalitatea de tergiversare a cursului acțiunii din instanță sau ca o șicanare a părții adverse.

Invitația se transmite prin orice modalitate care poate furniza dovada recepției de către destinatar, căci în caz de neprezentare a acestuia, se va furniza solicitantului și o copie a documentului din care să rezulte că invitația a fost comunicată conform legii. Aceasta dovadă ar putea fi solicitată de instanță, mai ales dacă partea adversă invocă excepții în acest sens.

Ce se întamplă atunci când partea adversă nu se prezintă la informare și nici nu răspunde invitatiei?

În practica există două opinii. Potrivit primeia, procedura se încheie și mediatorul eliberează procesul verbal despre care am vorbit deja. Din punctul meu de vedere, dacă invitația a fost recepționată de destinatar, aceasta conținea toate datele de contact ale mediatorului, iar cel invitat nu l-a contactat pentru a solicita o reprogramare, mediatorul poate considera că acesta nu dorește să participe. Va face această mențiune în procesul-verbal și va oferi solicitantului dovada transmiterii invitației.

Există și o a doua opinie, potrivit căreia mediatorul ar fi obligat să transmită o a doua convocare, cu o nouă dată și oră pentru ședinta de informare. Această opinie are la bază prevederile alin. 4 al art. 43 din Legea 192/2006, în care se stipulează că medierea se consideră neacceptată dacă una dintre părți nu se prezintă de două ori la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere. Consider că această abordare ar avea justificare dacă solicitantul ar fi cerut din start o mediere cu invitatul, nu o simplă informare, pentru că acceptul privind medierea se dă doar a finalul informării. Dacă partea invitată la informare ar avea motive obiective care să o împiedice să se prezinte la data comunicată în prima invitație, ar avea posibilitatea de a solicita reprogramarea, fie și doar telefonic. Lipsa oricăreri comunicări din partea sa poate fi interpretată ca o lipsă de interes privind participarea la informare. Cu atât mai mult poate fi avută în vedere o astfel de interpretare dacă mediatorul reușește să o contacteze telefonic, iar aceasta îi transmite că nu dorește să participe. Nu i se poate cere mediatorului să furnizeze dovada acestei convorbiri, pentru legea nu îi permite să înregistreze o astfel de convorbire fără acceptul interlocutorului. Însă mențiunea pe care o face în procesul-verbal ar trebui să nu fie pusă la îndoială, dată fiind calitatea sa de profesionist.

Sigur, având în vedere practica neunitară a instanțelor la acest moment, cel mai sigur este ca invitația să fie dublată în astfel de cazuri, doar pentru a-l pune la adăpost pe solicitant de o eventuala invocare de către pârât a excepției de neîndeplinire a procedurii prealabile în cadrul procesului, o eventuală admitere a acestei excepții de către judecător putând duce la anularea cererii de chemare în judecată.

 

Cum se finalizează informarea? 

Dacă toate părțile implicate au fost prezente, la finalul acestei ședințe acestea își manifestă în mod liber opțiunea privind acceptarea sau neacceptarea medierii, ca modalitate de soluționare a conflictului lor. Dacă ambele (sau toate, dacă sunt mai multe părți implicate) sunt de acord să facă medierea, acestea pot semna direct contractul de mediere. Desigur, au opțiunea de a apela la un alt mediator decât cel care a făcut informarea. În acest caz, acesta va elibera certificatul de informare, iar părțile se vor adresa pentru mediere unui alt mediator. Aceasta situație ar putea apărea în cazul în care părțile nu sunt de acord cu onorariul propus sau există motive temeinice de neîncredere legate de o eventuală lipsă de imparțialitate a mediatorului. Sau dacă mediatorul insuși refuză cazul dintr-un anumit motiv, nu detaliem aici.

Dacă există o singură parte care nu este de acord cu medierea, aceasta nu poate avea loc, ca atare va fi eliberat certificatul de informare, iar părțile vor căuta rezolvarea pe alte căi a conflictului lor, eventual instanța de judecată. 

Dacă niciun dintre părți nu este de acord cu medierea, singura parte pozitivă este că acestea sunt de acord măcar din acest punct de vedere. Desigur, este o glumă! Dacă părțile nu doresc medierea, li se eliberează certificatul de informare și merg mai departe așa cum consideră.

În toate cazurile, în certificatul de informare se va menționa opțiunea manifestată de părți cu privire la mediere. Modelul de certificat recomandat de Consiliul de mediere are o singură rubrică în acest sens. În practică am constatat că nu întotdeauna părțile au aceeași opțiune, ca atare am prevăzut în modelul pe care lucrez posibilitatea de a fi înregistrată separat opțiunea fiecărei părți. 

Dacă fie și doar una dintre părți nu a fost prezentă la ședința de informare, nu va putea fi elieberat decât proces-verbal, în  condițiile arătate la începutul articolului. În cazul în care, după ce au fost făcute toate demersurile legale de asigurare a prezenței la ședința de informare, una din părți a ales să nu se prezinte sau a declarat în mod explicit că nu vrea să ia parte la întalnire și nu este interesată de mediere, mediatorul va elibera un proces verbal în care se vor detalia motivele pentru care informarea nu a fost efectuată.

Irina Comeagă - Mediator sector 1